Fugi de 4-5 ori pe săptămână, aduni ore întregi în pantofii de alergare, pe asfalt, pe pistă sau pe cărări de munte, faci tempo-uri, fartlekuri, bucăți, lansate, uneori și exerciții speciale, ceasul arată timpi buni la finalul curselor de 5 km sau de maraton, dar cât de mult contează toate astea atunci când te duci cu prietenii la un meci de baschet, de tenis sau de fotbal?

 Multe sporturi au tehnici și îndemânări care nu trebuie cunoscute și în alte sporturi, jucătorii de hockey nu trebuie să știe cum să lovească o minge de fotbal, iar cei de tenis nu trebuie să știe cum să execute o săritură în lungime la groapa cu nisip, dar cam toți, mai mult sau mai puțin, folosesc alergarea. Chiar dacă vorbim de sprinturile scurte ale baschetbaliștilor sau de lansatele jucătorilor de rugby, mai toți sportivii trebuie să se deplaseze în spațiul lor de joc. Alergarea este poate îndeletnicirea care trebuie în aproape toate sporturile, dar distanța și viteza la care trebuie să facă față sportivii variază foarte mult în funcție de ce joacă.

De la medici specialiști în ortopedie sau medicină sportivă, până la antrenori sau profesori de sport, toți spun același lucru: alergatul, în multe privințe, este un sport cu grad de specializare ridicat. Tocmai din această cauză, nu ajută foarte mult pentru alte tipuri de mișcare, tipuri care sunt necesare în alte sporturi. Dar, alergatul este cel care poate crește randamentului ”motorului” organismului, de aceea este o bază foarte bună pentru orice sport.

Au fost studii care au și demonstrat asta, unul făcut în Norvegia, care au arătat că un ciclist și-a îmbunătățit performanța reducând antrenamentele pe bicicletă foarte mult și crescând numărul de antrenamente de alergare de intensitate. De ce a fost posibil asta? Pentru că alergarea este una dintre activitățile care îmbunătățește cel mai bine nivelul VO2 max, ceea ce duce la o creștere a anduranței și a felului cum funcționează inima. ”Alergarea prespune folosirea unor mușchi mari, masivi, din mai multe grupe de mușchi, în poziție verticală, asta ducând la o îmbunătățire a aparatului circulator. Din cauza asta, alergători buni pot performa bine în ciclism, triatlon, înot, canotaj sau schi fond, după ce își însușeșc tehnica bineînțeles, pe când cei din sporturile enumerate anterior nu vor fi la fel de buni alergători, din start, pentru că nici

nu folosesc la fel de mulți mușchi în sporturile lor, iar pozițiile când sunt în mișcare sunt diferite”, se arăta în studiul facultății norvegiene.

Mărește alergatul nivelul de anduranță, dar în același timp, practicarea lui, numai a lui, nu înseamnă și un nivel de fitness ridicat. De obicei, alergătorul are o mișcare laterală slabă și lipsită de putere, șolduri slabe și partea superioară de asemenea. Asta înseamnă că te poți îndrepta spre sporturi care folosesc acești mușchi pentru a-i întări și astfel nivelul la care vei ajunge ca alergător va crește. Patinajul ar putea întări mușchii șoldului, tenisul ar putea ajuta alergătorii în ce privește mișcările laterale și mușchii fesieri, ciclismul ar putea întări mușchii cvadricepși, la fel de bine putând ajuta alergătorul și canotajul sau cățăratul.

Pentru că în ziua de azi, mai ales în ce privește mulți dintre alergătorii amatori, se tinde spre antrenamente specifice care nu includ și alte exerciții în afară de cele de alergare, pentru a putea crește în acest sport, ca de altfel și în altele, este nevoie de o creștere a nivelului de fitness general. Și cum să faceți asta dacă nu vreți totuși să faceți alte sporturi? Sunt studii foarte multe, iar dacă nu le credeți, urmăriți antrenamentele alergătorilor profesioniști care fac asta de mai multe ori pe săptămână, care arată că antrenamentele cu greutăți sau tot felul de tipuri de exerciții explozive ajută și la o mărire a eficienței alergării.

Până la urmă, un alergător poate avea o rezistență destul de mare atunci când practică alte sporturi, dar asta depinde și de tipurile de antrenament pe care le face și de distanțele pentru care se antrenează. Cu cât alergătorul este mai obișnuit cu alergări scurte, crosuri în parc, distanțe de 3 kilometri în medie, cu atat atunci el va face față mai bine in sporturi care presupun multe sprinturi și lansate pe distanțe scurte. Dacă însă se antrenează mai mult pentru distanțe lungi, gen 10 kilometri sau semimaraton, atunci această pregătire se va vedea bine în cazul în care participă la meciuri de fotbal sau de rugby, unde distanțele acoperite sunt mai mari.